Aqualand – distracție la piscine pentru cei mici

Chiar dacă te afli pe o insulă înconjurat de ocean și plaje, în Tenerife ai și varianta unui parc acvatic potrivit familiilor cu copii mici. Aqualand este alternativa perfectă unei zile de plajă.

Am ajuns în Aqualand după aproape 8 luni de trăit pe insulă, la sugestia unei familii cu copil mic. Mă gândisem de multe ori la opțiunea aceasta însă nu știam dacă este potrivit și pentru copii așa mici, de până în 2 ani. Vizitasem Siam Park înainte, dar acesta este construit mai mult pentru adulți.

Așa încât, într-o zi de sâmbătă am pornit cu colac, minge de apă, costume de baie, scutece de piscină, mâncare, băutură către parcul de distracții. Împreună cu Robi și părinții lui care veniseră în concediu pe insulă.

Prima impresie?

Lume multă, dar nu atât de multă încât să nu ai loc să te deplasezi. Piscine multe cu atracții pentru toate vârstele. Tobogane, tuneluri și zone de joacă pentru copii. O piscină cu jacuzzi foarte aglomerată și una cu valuri lansate periodic de organizatori. Un râu leneș pe care te poți relaxa cu colacul.

Pe scurt, un fel de Siam Park, dar adresat în special familiilor cu copii. Aqualand Costa Adeje a fost deschis în anul 1985 iar Siam Park in anul 2008. Deci nu știu exact care parc a “inspirat” celălalat parc.

Cert este că Ema a fost foarte încântată și cu greu am reușit să o scoatem din piscine. S-a dat pe toboganele pentru copii mici, s-a jucat cu mingiuța în apă, s-a bălăcit cu colacul în piscinele pentru copii mai mari, se suia pe marginea piscinei și se arunca în apă. S-a jucat cu Robi și cu Bogdănel, cu care am vizitat parcul de două ori. I-a plăcut foarte mult!

 

Iar atracția principală a constat în spectacolul cu delfini. Nouă ni s-a părut mult mai frumos decât cel de la Loro Park, așa că neapărat nu trebuie ratat dacă tot sunteți acolo. Are loc în fiecare zi de la ora 15:30. Iar dacă aveți copil mai mare și vă așezați în primul rând, aveți șansa ca cel mic să se plimbe într-o bărcuță pneumatică trasă de delfini.

De ce trebuie să ții cont când vii în Aqualand?

Parcul este deschis tot timpul anului, între orele 10:00-17:00. În lunile iulie-august până la orele 18:00. Poți petrece întreaga zi înăuntru fără probleme, dar timpul trece atât de repede încât e bine să te asiguri că ajungi cât mai devreme. În plus, de la ora 16:30 organizatorii încep să anunțe că parcul se va închide, așa încât să ai timp să îți strângi lucrurile până la ora 17:00.

La prima vedere parcul arată foarte bine. Există câteva mici imperfecțiuni pe care le observi dar care nu deranjează atât de mult. De exemplu, unele tobogane pentru copii mici sunt puțin scorojite iar Ema s-a zgâriat puțin la un picior. Bineînțeles că nu a sesizat acest lucru și nici nu a deranjat-o..era mult prea încântată de ce i se întâmplă. Apa din piscine este puțin sărată, fiind umplute cu apă din ocean filtrată și curățată. Unele tobogane mari nu par a fi atât de sigure și nu este nicio persoană care să te urmărească să vadă că totul e ok. Poți totuți să treci cu vederea aceste lucruri și să te simți bine.

Care sunt prețurile?

Intrarea în parc costă 26 euro/persoană pentru adulți, 18 euro pentru copii între 5-10 ani și 9,5 euro pentru copii între 3-4 ani. Prețurile sunt un pic cam mari, de aceea este bine să vii de dimineață să te bucuri cât mai mult de parc. Poți cumpăra biletele online de pe site-ul oficial și poți avea o reducere de 2 euro www.aqualand.es/costa adeje.

În parc mai ai de plată și câte 2 euro pentru un șezlong și umbrelă, neavând alte locuri amenajate pe care să te așezi. Totodată, parcul dispune și de un restaurant cu mâncare și băutură. Însă prețurile sunt cam mari de aceea recomandat este să vă luați mâncare și băutură cu voi. Peste drum pe Aqualand se află un supermarket de unde vă puteți aproviziona. Puteți ieși fără probleme din parc.

Așadar, dacă aveți o zi liberă în program și vreți să le oferiți copiilor o zi plină de aventură, vizitați și Aqualand. Vă las și un mic filmuleț în care puteți vedea mai multe despre ce găsiți în parc. Distracție plăcută!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *